miercuri, 12 septembrie 2012

Nae Ionescu



Decat sa traiesti in genunchi, mai bine mori in picioare !

Nae Ionescu despre democraţie

Nae Ionescu (1890-1940)
“Cînd se vorbeşte de Grecia [antică, n.n.], atunci încep oamenii să se însenineze: „Ce frumos era în Grecia!”.
— Cum era ?
Zice: — Cerul era senin, oamenii erau sănătoşi şi frumoşi, şi viaţa era o continuă armonie.
— Şi ce mai era ?
Zice: — Guvernare democratică.
Cred că nimic nu e mai fals decît imaginea ce o avem despre Grecia de-atunci. De exemplu: democraţia atenia­nă n-a existat niciodată. Democraţia ateniană erau acele cete de exploatatori ai poporului. Întotdeauna s-a băgat de seamă că democraţia nu funcţionează propriu-zis decît într-o ţară unde e ceva de exploatat.
Să luăm un exemplu de astăzi: toată lumea e minunată de democraţia şi perfectul liberalism ale vieţii engleze. Bine, dar faptul că englezii sunt un popor liberal şi demo­crat se sprijină pe sistemul sclavajului; şi ştiţi: faptul că democraţia engleză a intrat în criză se datoreşte faptului că regimul colonial nu mai funcţionează bine. Englezii sunt liberali şi democraţi pentru că sunt tovarăşi la exploatarea globului omenesc, sunt tovarăşi de pradă!
Tot aşa şi în Grecia antică: democraţia ateniană o for­mau unii oameni care asupreau o populaţie de zece ori mai mare de hiloţi.
Se mai zice: armonie. Ce armonie?
Zice: — Toată lumea trăia bine.
— Dar nu trăiau bine decît ăi de sus; dar hiloţii?
Ştiţi că Epictet a fost sclav şi şchiop. Vă închipuiţi că era aşa de multă armonie în viaţa lui Epictet? Dacă citiţi Ma­nualul lui, o să vă daţi seama că tot şiretlicul filosofiei lui Epictet ăsta e: „Cum să mă strecor ca durerea să nu mă su­pere prea tare ?” Vasăzică, nu există nici o armonie aici. Atunci, unde există claritatea şi armonia? Claritatea şi ar­monia există într-un anumit fel în arhitectura grecească; si­gur că da. Dar arhitectura e peste tot clară. Arhitectura e prin esenţa ei o artă clară; claritate mai mult sau mai puţin evidentă, pentru că sunt anumite funcţiuni pe cari zidurile trebuie să le îndeplinească. Deci, formula clarităţii arhitec­tonice rezultă din însăşi natura lucrului.
Dar tragedia grecească, e ea clară? Nu. Euripide sau Eschil sunt clari, luminoşi, armonioşi? Nu! Aţi mai auzit că era unul, Anacreon, care făcea cîntece de beţie. Bine; dar afară de asta? Poezia lirică greacă era clară? Dar filosofia greacă e armonică şi clară ? De unde! Nu mai vorbesc de religie. E adevărat că a fost o perioadă în istoria Greciei de­spre care se poate vorbi de o dorinţă de viaţă. Bine, dar asta nu însemnează nimic.
Să vă dau un exemplu. Mi-aduc aminte, la noi, dar mai mult în Germania, după război, la fiecare colţ de stradă se deschidea cîte un local de petrecere şi petreceau oamenii cum n-au mai petrecut niciodată. Aceasta însemnează o concepţie de afirmare a vieţei? Nu. Închipuiţi-vă d-voastră Germania după război privită de nişte filosofi ştiinţifici pes­te 2000 de ani. Ar zice că naţiunea era la maximum de pu­tere: peste tot lumea petrecea, se dădea peste cap ş.a.m.d.
De fapt, nu e aşa. Afirmarea dorinţei de a trăi nu e în­totdeauna putere de viaţă, ci poate să însemneze şi lipsa acestei puteri…
…Ei bine, vedeţi d-voastră, cînd o societate omenească îşi însuşeşte asemenea teorii [democraţia, n.n.], aceasta însemnează că există acolo un teren propice pentru aşa ceva…”
Sursa: Nae Ionescu, “Curs de istorie a metafizicei”, pag.190

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu