vineri, 29 mai 2015

INTALNIRE SECRETA


La Londra are loc o întâlnire secretă a bancherilor, pentru a pune capăt banilor de hârtie! Un analist financiar renumit avertizează că acest lucru ar duce la o “nouă ordine economică mondială”!


  societate  fara bani de hartieSite-ul armstrongeconomics.com al renumitului analist financiar Martin Armstrong a scris un articol pe 3 mai 2015 în care se vorbeşte despre o întâlnire secretă al mai multor bancheri la Londra, la sfârşitul lunii mai 2015, în care se va discuta despre eliminarea totală a banilor de hârtie/monezilor din lume şi înlocuirea lor doar cu bani electronici. Astfel se va trece la o “nouă ordine economică mondială”, în care va apare statul economic totalitar. Nimeni nu va mai putea vinde sau cumpăra ceva în mod anonim… un “Big Brother” ascuns va şti orice tranzacţie care se va desfăşura în lume. La această întrunire secretă vor participa băncile centrale din Elveţia, Danemarca şi Statele Unite.
Pe 23 mai 2015, într-un alt articol tot de pe armstrongeconomics.com, acelaşi autor nu înţelege secretomania acestei întâlniri. Citez din articol:
Mi se pare uluitor că eu am fost singurul care a spus despre reuniunea secretă de la Londra. (…) Alţii m-au citat doar pe mine, dar nu am găsit nicio referinţă despre întâlnirea de la Londra, deşi sursele mele sunt directe.
Ceea ce mă îngrijorează este tăcerea pe acest subiect, atunci când există din ce în ce mai multe rapoarte despre cât de bună ar fi o societate fără existenţa banilor-gheaţă (…) Trebuie să fim cu ochii în patru cu privire la această naștere peste noapte a unei societăți fără numerar, care vine mult mai repede decât se aștepta. De ce întâlnirea e secretă? Ceva nu-mi miroase bine aici.
P.S. Reputatul analist Martin Armstrong a observat foarte bine ciudăţenia acestor întâlniri secrete, în care se vrea a se decide soarta economică a omenirii, fără ca să existe consultări publice sau populare cu privire la acest subiect. De fapt “noua ordine economică mondială” despre care vorbeşte analistul financiar nu este altceva decât un pas foarte important către “noua ordine mondială” a Ocultei Mondială. Am explicat pe larg într-un articol din 2012 (Care este adevăratul pericol al eliminării totale a banilor de hârtie din societate? Vom fi total controlaţi!) de ce nu e bine să fie eliminaţi banii de hârtie din circulaţie. Spuneam atunci următoarele:
Dar, totuşi trecerea la o societate fără bani de hârtie, ar ridica o mare problemă: ar exista un “ochi central” care ne-ar supraveghea toate activităţile…am fi urmăriţi ce am cumpăra în orice moment: fie că luăm o cameră la hotel, că achiziţionăm un Pepsi sau un pre*ervativ. Am spune “pa” vieţii private! În plus, se ştie că multe bănci pot fi sparte de diverşi hackeri: cine ne garantează că într-o zi nu ne putem trezi cu identitatea furată şi cu banii furaţi!? Iar cei care ne controlează acest uriaş sistem de bani electronici vor putea face ce vrea cu noi şi cu vieţile noastre…
Secretele lui Lovendal

luni, 18 mai 2015

Pofta buna !

COCINA BASICA Y FRESCA:
imaginea nu este afișată
ARROZ Y MARISCO CBF
LA RECETA , SUS INGREDIENTES Y COMO PREPARARLO AL FINAL DE LAS FOTOS. SOLO CON MIRARLO VEMOS SU JUGOSIDAD   ARR...

Vizualizează postarea

vineri, 15 mai 2015

Cu banii mei ??? De Ion Pribeagu



De la domnul Katz bancherul
Cerşetorul Moise Floi
Căpăta – ca o ofrandă
Zece lire în orice joi. Cum intră numai pe uşe
Casieru-în mod intim
Îi da zece lire în mînă
Şi-i spunea discret: poftim!
Da-ntr-o joi, venind la bancă
Casierul supărat
Nu i-a spus nimic şi-n grabă
Numai cinci lire i-a dat.
Floi îi numără şi rece
A întrebat ca un milog:
- Totdeauna mi-a dat zece
De ce astăzi cinci mă rog?
- Pentru că-şi mărită fata,
Domnul Katz cu socoteală,
A dat ordin să reducem
Orice fel de cheltuială.
- Îşi mărită fata?
Domnul verse-şi haru-asupra ei!
Înţeleg să şi-o mărite
Dar de ce cu banii mei?

duminică, 10 mai 2015

VIATA MERGE INAINTE

2015

O paquistanês, O Paquistão e blá blá blá

Há um post que escrevi em 2010 intitulado como "O instinto do homem paquistanês", que na verdade não passa de uma grande babaquice de uma menina jovem que simplesmente quis expressar sua admiração por um rapaz do Paquistão, por quem achou que tivesse se apaixonado quando tinha apenas 15 anos. Gente, eu disse, QUINZE ANOS.
É daí que eu tenho recebido muitos comentários de mulheres casadas, com filhos, dizendo que estão perdidamente apaixonadas e deixando seus casamentos para se enfiar em um "relacionamento" online, com paquistaneses. Eu tenho visto mulheres brasileiras usando redes sociais com foto de niqab, hijab, burqa, e, sem mais - nem menos, sendo devota ao islamismo, por causa de paquistanês. 

Eu tenho visto mulheres acreditando que todo paquistanês é carinhoso, doce, santo, perfeito e mimimi. Eu tenho visto muita idiotice que eu desaprovo e por essas e outras estou aqui para pedir que todas vocês tomem tenência é uma boa dose de vergonha na cara.
Hoje eu estou noiva com um árabe, que conheci no Canadá. Moramos juntos, vamos a bares e restaurantes juntos, viajamos juntos, vivemos juntos! Eu conheço o cheiro do perfume dele, e temos uma vida real e saudável. E eu descobri que tudo aquilo que aconteceu na minha adolescência, não passava de uma fantasia exótica misturada com um pouco de curiosidade pelo desconhecido, (o que não deixa de ser natural...).

Mas se você realmente acha que vale a pena deixar seus filhos, seu marido, seus estudos, sua vida, sua religião e até mesmo a sua cultura, porque você simplesmente acredita (através do computador) que um marmanjo lá do Paquistão é puro e diferente dos outros homens do mundo, vai viajar. Vá até mesmo para Toronto no Canadá (ou para a Europa) onde você vai encontrar pencas de paquistaneses e indianos trabalhando em subempregos e xavecando mulheres com aquele sotaque cansativo do urdu/hindi, enquanto suas esposas, cuidam dos filhos em casa. 

Se sua vida ta uma bosta, monótona e sem graça, acredite, não é se relacionando com um cara de um país mais fodido que o Brasil e  sub-desenvolvido, que irá resolver seus problemas.  
E se mesmo assim, você ainda acha que vale a pena, não está mais aqui quem falou.  Literalmente não estarei mais aqui, aliás. Esse blog já era, beijos.

Fim

vineri, 8 mai 2015

Sfaturi



Sfaturi copilei mele (1)


Rochii de zi 
Începutul secolului al XX-lea a reprezentat o perioadă de occidentalizare a societăţii româneşti – care pendula încă între modelul francez şi cel german mai cu seamă, dar care prelua şi elemente proprii modelelor engleze sau italiene. Bineînţeles că această perioadă de căutare şi de modernizare a societăţii românesti a avut ca efect şi schimbarea locului şi a rolului femeii în societate. Un rol important în această “luptă pentru emanciparea femeii” au avut şi primele reviste destinate exclusiv femeilor.
Într-o astfel de revistă care aparea în anul 1903 – “Moda nouă ilustrată” - mi-au atras atenţia câteva scrisori cu sfaturi adresate tinerelor domnişoare. Vă recomand să citiţi acum una dintre ele. E cred o oglindă a unora dintre “convenienţele sociale” - conservatoare încă dar totuşi în schimbare - ale epocii. Iar unele dintre sfaturi – deşi pare destul de greu de crezut – pot fi la fel de bine date tinerelor din zilele noastre:


Draga mea,

Costum de oraş
Ai atins vârsta la care după obiceiurile societăţei noastre ai îndeplinit un fel de majorat. Poţi merge la serate, vizita teatrul, face promenade în rochie lungă şi în iarna aceasta vei vizita primul bal.
Mama ţi-a permis în sfârşit să citeşti un roman, adică să-l citeşti aşa, în vederea tuturora, să discuţi dacă El sau Ea are dreptate, fără teamă de a comite ceva necuviincios. Ştiu că ai citit romane şi mai înainte, în taină, ca să nu te vază, să nu te surprindă nimeni, parcă cine ştie ce păcat ai fi comis. Eu nu te-aş fi împiedicat draga mea niciodată să citeşti ceia ce e literar şi artistic, dar mumă-ta şi convenienţele sociale vor altfel şi ele sunt mai puternice decât mine copila mea!
La aceasta să te gândeşti când faci primul pas în lume: la convenienţa socială. Învaţă-te a nu face ceia-ce nu este absolut indispensabil pentru tine sau aproapele tău, dacă prin aceasta ai jigni convenieţele sociale. Dar află că nici o dată nu trebuie să fi prizoniera acesteia până într-atâta încât să nu faci o faptă bună fiind-că judecata strâmbă a oamenilor sau prejudecata lor găsesc că aceasta nu e convenabilă cum se zice, nu e frumos de ochii lumei.
Rochie de seară
Oh! Draga mea, capitolul acesta al convenienţei sociale îţi va face de multe ori în viaţa ta zile grele, nu te lăsa însă prea mult sub stăpânirea lor, căci ele adesea au dus la cele mai mari greşeli şi păcate.
 Chiar dacă la five-o-clockul la care vei merge astăzi vei auzi că cucoanele se vor întreţine între ele despre cusururile şi relele cutărei sau cutărei cunoscute. Nu vor întârzia să o salute în modul cel mai cordial şi s’o trateze în amică îndată ce va veni şi ea. Vorba se va întinde apoi asupra altei persoane absente. Tu să nu faci această concesiune convenienţelor sociale. Când cineva ţi se va părea rău, mărgineşte-te a’l saluta rece şi a te feri cât posibil de dânsul. Nu’l vorbi de rău ci ţine minte părerea ce o ai despre el, pentru tine.
Nu te lăsa încântata de vorbele frumoase ce ţi le va şopti cutare sau cutare tânăr. Sunt, de nu fraze banale prescrise de convenienţa socială, fraze spuse pentru a te nenoroci poate. Cineva nu poate sincer să’ţi găsească toate calităţile ce ai, de la prima vedere. Pentru aceasta ar trebui să te urmărească timp îndelungat mai de aproape. În schimb îţi poate inventa tot felul de calităţi.
Fii deci cu băgare de seamă !
La vârsta ta inima bate cu mult mai repede şi mult mai lesne se aprinde focul acela sacru al dragostei cu care tinerii de astăzi, din nefericire prea de multe ştiitori, se joacă atât de condamnabil.
În schimb, fata mea, nu te lua după convenienţele sociale care fac din fată o parazită. Caută să citeşti cărţi serioase, caută de învaţă înainte de toate o meserie care să’ţi permit să fi independentă.
Vei  întreba: cam ce meserie?
În viitoarea mea scrisoare îţi voi arăta aceasta.
Pater
Va urma...



Sursa: numărul din 26 septembrie 1903 al revistei “Moda nouă ilustrată” – citită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştiului
deieri-deazi.blogspot.com

marți, 5 mai 2015

Petrache Lupu(1907-1994)



1935: Ziua Crucii… la Maglavit


Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Ziua Crucii la Maglavit
fotografie de pe prima pagină
a "Realității ilustrate"
Astăzi voi deschide o altă temă din cele pe care le-am evitat până acum, din aceleași  motive pe care pentru care am amânat să scriu despre bătrâna stradă Lipscani. Nu o să le repet aici, așa că voi intra direct în subiect, rugându-vă să nu vă grăbiți să trageți concluzii încă de la primele rânduri:

Cine este Petrache Lupu şi în ce constă celebritatea lui care vrăjeşte atâta lume urnindu-o pe anevoiosul drum al Maglavitului şi al pocăintii ?  Petrache Lupu e un cioban. La şcoală n'a umblat şi nu ştie deci carte. Rămas orfan de copil, zestrea lui a fost singurătatea şi năcazul.

Suferinţele nu şi le-a spus nimănui. Nici n'o putea face, fiindu-i legat graiul. Cuvânt de mângăere n'a prea auzit dela oameni, fiindcă chiar dacă I s'ar fi rostit, nu l-ar fi înţeles, fiindu-i legat auzul.

Ciobănia în care l-a aşezat destinul l-a despărţit de oameni şi de lume dar i-a dat putinţa să trăiască în mijlocul naturii şi să stea de vorbă cu florile şi iarba câmpului, cu stelele boltii cereşti şi cu turma sa blândă de oi.
Departe de freamătul lumii şi de ispitele ei, el a crescut doar sub pavăza lui Dumnezeu, păstrându-şi inima curată ca roua unei dimineţi de vară sau ca zăpada în care-şi învăleşte iarna pământul. Băutură beţivă n'a beut, nici cu tutun nu şi-a afumat gura sa; buzele lui n'au rostit cuvânt de ocară şi inima lui n'a aprins-o lăcomia după averea altuia. “ (“Viața ilustrată” – septembrie 1935).
  
Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Petrache Lupu
 vorbind mulțimii de Ziua Crucii
 Același reporter, Nicolae Colan, ne povestește despre cele trei întâlniri cu Dumnezeu invocate de ciobanul Petrache Lupu, întâlniri care ar fi avut loc în trei zile de consecutive de vineri ale anului 1935 (31 mai, 7 şi 14 iunie):

Într'o zi în care, ca atâtea ori, sta de vorbă cu sine învăluindu-şi turma cu privirea lui blândă, i s'a arătat „Moşul" într'un nor de lumină şi i-a spus: „Petrache, du-te de spune oamenilor să se întoarcă la căile mele, să se lase de fărădelegi şi să se pocăiască".

Petrache n'a ascultat de porunca „Moşului". Vedenia şi-a păstrat-o pentru sine, n'a descoperit-o nimănui. Nici graiurile auzite nu le-a vădit lumii. „Moşul" i s'a arătat a doua oară, peste câteva zile. Cu aceeaşi solie. Petrache tot mut a rămas. La cea de a treia arătare „Moşul" l-a certat şi i-a poruncit aspru să cheme lumea la pocăinţă. De atunci Petrache Lupu propovădueşte ce a auzit şi ce a văzut. De atunci auzul i s'a deschis şi graiul i s'a slobozit.

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Pelerini ascultând
 în genunchi slujba religioasă
 Lumea aleargă din toate părtile tării şi chiar din străinătate, să-l vadă şi să-i asculte chemările. Medici, advocaţi, ofiţeri, meseriaşi, neguţători, profesori, gazetari, preoji, învăţători şi ţărani — pelerini de toate stările aleargă cu zecile de mii să asculte solia trimisă de Dumnezeu prin smeritul apostol care este Petrache Lupu.

Desigur, în gloata acestor pelerini se găsesc şi necredincioşi sau sceptici, cari nu pleacă la Maglavit decât din simplă curiozitate. De întors însă — după propria lor mărturisire — se întorc, dacă nu convertiţi cel pufin cutremuraţi sufleteşte.

Fiindcă cei ce au plecat cu prejudecata de a identifica în Petrache Lupu pe un şmecher sau şarlatan gata să facă un rentabil negoţ cu presumptiva sa viziune şi îmbogătindu-se din daniile „prostimii superstiţioase" să la drumul unei vieti în stil mare, ca un al doilea Krişnamurti, au fost victimele unei reconfortante desiluzii: Petrache Lupu a rămas cu oile sale şi cu viata sa de până acuma, nerevendicându-şi nici un ban din orfandele marilor mulţimi care-l înconjoară zilnic. Căci ofrande sunt: şi încă probabil destul de bogate.
Dar ele toate sunt destinate pentru durarea sfântului locaş de închinare ce se va ridica pe locul arătării dela Maglavit. Din aceasta pricină vor rămânea probabil goale alte lăzi, expuse — după cum spun unii — de autorităţile administrative, pentru adunarea sumelor necesare ofensivii de refacere a drumului călcat zilnic de miile de pelerini...

Petrache Lupu este deci un om curat. El e sincer, fără vicleşug.

În această  curăţenie a inimii lui trebuie căutat şi temeiul credinţei cu care aleargă lumea la Maglavit. Căci, după vorba Evangheliei, numai cei curați cu inima pot vedea pe Dumnezeu.”  (“Viața ilustrată” – septembrie 1935)

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
În căutarea tămăduirii
 la Maglavit
Nu mă voi lansa în speculații inteligente. Și nici nu îmi doresc să stârnesc polemici, pentru că ele nu vor duce la nici un rezultat. Cum nu au dus nici în anul 1935 și nici mai târziu. Voi adăuga doar că fenomenul Maglavit a fost unul într-adevăr de masă – poate cel mai important din România interbelică.  Poate că fotografiile făcute în 14 septembrie 1935, de Ziua Crucii, la Maglavit spun tot ce ar putea fi de spus despre pelerinajul din acele zile. Voi da totuși cuvântul unui alt reporter intrebelic, de data aceasta lui Constantin B. Isvoreanu (“Realitatea ilustrată”) – martor al evenimentului, pentru a da un plus de culoare imaginilor:

“ MAGLAVITUL a marcat Sâmbăta trecută începutul unei noi faze. Biserica printr'unul dintre prelaţii ei, i-a conferit o calitate oficială. Episcopul Vartolomeu al Râmnicului întovărăşit de un sobor de preoţi a oficiat la târla din pădurea satului o slujbă divină la care, în chip de trimis laic al divinităţii, umil şi inspirat, a asistat şi Petrache ciobanul.
In ziua aceea, şi cu două zile mai înainte toate drumurile au revărsat în poiana dela stână, mii şi zeci de mii de oameni. S'a vorbit de cifre fantastice. Unii au apreciat numărul pelerinilor adunaţi acolo la 100.000Poata să fi fost mai puţini, poate mai mulţi. Impresia însă pe care o făcea imensa broderie de capete, văzută de pe estrada din mijloc, depăşea ideea de număr. Era un corp formidabil, încremenit într'o reculegere liniştită ca fundul mărilor. Petrache şi preoţii însemnau prea puţin pentru toată valea aceea în mocnîre mistică.

Ziua Crucii la Maglavit - 1935
Femei la copacul
de lângă care
 Petrache Lupu
a vorbit cu... "Moșul"
Aci era minunea. Oamenii veniţi pe jos dela sute de kilometri, oamenii aduşi clae peste grămadă în trenuri aşa numite speciale, istoviţi de nesomn şi osteneală, găseau încă puterea să se mişte într'o disciplină de schit, să asculte şi să se roage, la singurul semn al degetului aspru ridicat de un păstor fără ştiinţă în vorbă şi fără pricepere în gânduri.

„Moşul" a spus să nu mai fiţi răi... Moşul era supărat pe voi... Toţi oamenii sunt fraţi.

Şi ei ascultau sorbind cuvântul. Unde e omul care ar mai fi putut face cu atât de puţine vorbe şi cu mijloace atât de reduse, ceea ce face Petrache?

De trei luni auzeam vorbindu-se mereu de el. Şi într'o zi în trecere prin Calafat am fost să-l văd. S'a întâmplat să călătoresc tocmai într'o Vineri, în preajma Sfintei Cruci când la Maglavit urma să se ţină mare slujbă.
De la Bucureşti se formase un tren special pentru Maglavit. Un tren care aducea călători din toate părţile Moldovei, din Bucovina şi Dobrogea. Basarabeni erau foarte puţini, patru sau cinci inşi, după cum mi se spusese. Garnitura aceasta compusă din 16 vagoane, plecase de cu seara, cu o oră şi jumătate înaintea trenului de personae care porneşte la ora 10 din Gara de Nord în spre Craiova. Am ajuns-o totuşi în Slatina pe la cinci dimineaţa. La ora 6, la Craiova, personalul obicinuit are o legătură cu Calafatul.
În ziua aceea, pe peronul gării olteneşti nu mai era loc să strecori o umbrelă. Toate trenurile, din spre Sibiu, Timişoara şî Bucureşti, descărcaseră câteva mii de călători. Toţi aşteptau legătura cu Maglavitul. Cum ne-am putut urca toţi în personalul de Calafat este o minune pe care numai Petrache ar fi putut-o lămuri. Am călătorit de altfel, după moda de mult uitată, a răsboiului: pe tampoane, pe acoperiş, pe scări. Indicaţiunea de pe bilet nu mai avea nici o valoare. Călătorii de clasa întâi se amestecau la un loc cu cei din celelalte clase şi niciun controlor nu cuteza să se avânte prin culoare.
 E atât de încărcat trenul acesta încât pe drum, din cauza greutăţii, trei vagoane se aprind şi trebuesc scoase de pe linie la prima haltă. Nici orarul nu mai poate fi respectat. Ajungem la destinaţie cu o oră şi jumătate întârziere. Cu toată înghesuiala şi chinul la care sunt supuşi, niciunul dintre călători nu cârteşte. Maglavitul pare că are acest dar de anticipată cuminţire a pelerinilor: se simt înfrăţiţi numai prin faptul că toţi merg în acelaşi loc, pentru a vedea pe acelaşi om.

Încă o minune deci.

 Maglavit - 1935
Petrache Lupu
 vorbind unei mulțimi
 impresionante de pelerini
In halta neînsemnată până ieri aşteaptă 60—70 de căruţe cari în trei şi patru reprise ridică încărcătura trenurilor. 20 de lei de călător. Din haltă până la târla lui Petrache sunt şase chilometri, până în sat mai sunt încă doi. E preferabil să mergem până la Calafat. De acolo distanţa e ceva mai mare: 10 kilometri pe noul drum din marginea Dunării sau, 14 kilometri prin satul Maglavit, dar la Calafat se poate tocmi o trăsură sau un automobil care îşi ia angajamentul să te şi aducă înapoi. Cei mai mulţi însă preferă în chip de umilinţă duhovnicească, să facă drumul pe picioare. Aşa se face, că la un loc cu cămăşile cu râuri, cucoanele cari s'au dat jos din cl. I şi a II-a, completează pitorescul potecilor, cu voaluri şi corsajii imprimate.

Maglavitul nu cunoaşte ierarhii. Petrache însuşi nu mai face azi nici o deosebire între orăşean, oaie şi cioban. Pentru el toţi sunt, deavalma, ăia pe care s'a supărat „Moşul". Pe toţi îi tratează la fel. Pentru toţi n'are decât un pronume : voi şi biblicul vouă.

Când am ajuns, in seara de Vineri în luminişul pădurei Madona pe locurile unde ciobanul arată că a vorbit cu Dumnezeu, focuri mari din ceară de lumânări jucau umbre pe feţele a 10—-15 mii de oameni.
Douăsprezece cruci imense înălţate proaspăt tremurau în negura pădurii. Şi toată câmpia din mijloc, pe o întindere de doi kilometri pătraţi părea o vastă scenă de practică misterioasă.
Oamenii inventaseră un joc nou : ardeau în careuri mari luminiţe de ceară aruncate pe pământ şi se rugau îngenunchiaţi pe margini. In mijlocul careurilor ardea un foc mare alimentat într‘una de buchete de lumânări aruncate de la distanţă. În jurul crucilor alte focuri din candele şi ceară.
Petrache apăruse pe la ora 4 şi nu mai urma să vină decât a doua zi la opt, odată cu episcopul Râmniculu'. Cei mai mulţi pelerini sosiţi pe seara, nu-l putuseră vedea şi nici nu încercau să-l viziteze în sat.
Casa ciobanului, aşezată în marginea satului pe drumul care duce la târlă era asaltată de sute de oameni, orăşeni şi ţărani. Nimeni nu îndrăsnea însă să-i calce pragul până dădea el semn că îngădue. Şi în seara aceea era prea frânt de osteneală ca să mai deschidă uşa.
Un preot din capitala Olteniei fusese ultimul cu care stătuse de vorbă, îi luase un lung interview, îl pusese să repete vorbele moşului, apoi să cânte din fluer şi la urmă să spună în detaliu tot ce simte el când pune mâna pe un bolnav, când vorbeşte oamenilor când rămâne singur, când se roagă... Petrache răspunsese la toate şi acum era sfârşit.După preot mai încercase un şofer să-i vorbească. Petrache i-a tăiat vorba înciudat:

 Maglavit - 1935
Petrache Lupu la stână
-      - Lăsaţi-mă ! Voi toţi câştigaţi de pe urma mea şi în loc de mulţumire nici să dorm nu mă lăsaţi...

Făcea aluzie la şofeurii cari cer preţuri exagerate celor pe cari îi aduc dela Calafat ia Maglavit.Omul a devenit nervos şi e vecinic agitat. De aceea, după ce a închis uşa, nimeni nu cutează să-i mai bată în geam. Credincioşii se mulţumesc să-i calce bătătura curţii, şi să-i atingă uşa.

În primele săptămâni ale revelaţiilor lui, din cei 4000 de locuitori ai Maglavitului nici 20 nu credeau în el. Azi nu e nici unul singur care să nu povestească cu evlavie câte un amănunt din viaţa ciobanului şi toţi nu-l mai numesc decât „Sfântul".

Când iese pe drum, oamenii i se apleacă în temenele până la pământ şi îi cer favoarea să-i atingă mâna.

În procesiunea care a avut loc Vineri, 100.000 de inşi au stat îngenunchiaţi în faţa estradei de pe care vorbea el jurându-î că se vor cuminţi. Acest jurământ e singura minune pe care a făcut-o până acum Petrache, şi o face mereu. Ba mai e una : cei mai mulţi se ţin de jurământ.(„Realitatea ilustrată“ – septembrie 1935).

Cam atât despre Ziua Crucii din Maglavitul anului 1935. Ce aș mai putea adăuga eu,  cel de astăzi? Poate doar că Petrache Lupu a fost un om care a  chemat lumea la pocăinţă, la mai multă credinţă în Dumnezeu şi la mai multă dragoste de oameni...

Surse:

-      -  Articolul “Fericiți cei curați cu inima – Minunea de la Maglavit” – semnat Nicolae Colan – “Viața ilustrată” - numărul august-septembrie 1935
-     -   Articolul “Ziua Crucii la Maglavit” – semnat Constantin B. Isvoreanu – “Realitatea ilustrată” numărul din 25 septembrie 1935
deieri-deazi.blogspot.com

luni, 4 mai 2015

UKIP

Re: great news!

Mesaje primite
x

Nigel Farage prin sendgrid.info 

14:30 (Acum 2 ore)
către mine
Dear Odorica --

CEELXvEWoAAxiy1.jpgIn case you missed it yesterday, I wanted to inform of you of the latest good news.

Yesterday, the Sunday Express dedicated itsOpinion column to an endorsement for UKIP, with the headline reading: "Ukip is in touch with ordinary British people"which you can read here.

It says:

Change is coming because Mr Farage’s message is already striking home. Here we spell out why we believe you should vote Ukip and how a Ukip vote will serve your interest and those of this great country.
Mr Farage must be elected when Thanet South heads for the polls this week. No other politician has done more to shake up the cosy Westminster landscape and he must reap his reward.

To our readers in the North who have stuck by this paper while experiencing good times and bad, we say that this election is a once-in-a-lifetime opportunity to bring about a lasting difference.

Vote Ukip to strike at the Labour heartlands. Nowhere else are people’s votes being taken for granted, with so little given in return. Labour support has been handed down unthinkingly from one generation to the next and the party still believes that your vote is its birthright.

It is not. It is time to smash the Labour strongholds.
If you agree Odorica, then please consider helping us over the line across the country on May 7th.Read more here.

 TO HELP US WIN

Kind regards,

Nigel Farage
Follow me on Facebook
Follow me on Twitter

http://www.ukip.org/
Published and promoted by Steve Crowther on behalf of UKIP, Lexdrum House, TN16 6UT
UKIP · Lexdrum House, King Charles Business Park, Newton Abbot, Devon TQ12 6UT, United Kingdom